Comunicat începere curs de formare „Youth development through playing activities” – 2013-09-27

Cluj-Napoca, 27.09.2013

Începere curs de formare –„Youth development through playing activities” – 29.09-06.10 – Măguri-Răcătău, jud. Cluj

Asociația „CENTRUL DE JOCURI MIRAKOLIX” anunță lansarea activităților proiectului „Youth development through playing activitites”.

Proiectul este un curs de formare internațional dedicat managerilor, coordonatorilor, lucrătorilor de tineret și liderilor din nouă țări: Estonia, Finlanda, Germania, Italia, Polonia, România, Spania, Turcia și Ungaria. Proiectul beneficiază de finanțare din partea Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 4.3 – Proiecte de formare și rețele – program administrat în România de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării
Profesionale.

Durata proiectului: 01 iulie 2013 – 31 decembrie 2013
Durata cursului de formare: 30 septembrie 2013 – 05 octombrie 2013
Locația de desfășurare a proiectului: Măguri-Răcătău, jud. Cluj

Scopul principal al proiectului este de a facilita schimbul de experiență și dezvoltarea calitativă a metodelor de educație non-formală (în special cele cu mecanism de joc) în vederea utilizării „jocului” ca pe o resursă de dezvoltare personală și profesională a tinerilor. Proiectul îi va ajuta pe lucrătorii de tineret, coordonatori și lideri de tineret să-și dezvolte cunoștiințele în materie de utilizare a mai multor metode de educație prin joc cu ajutorul cărora îi vor putea ghida pe tinerii implicați în proiectele lor viitoare să-și dezvolte diverse abilități și să-și îmbunătățească performanțele atât pe plan personal cât și pe plan profesional.

Pentru atingerea acestui scop, proiectul are următoarele obiective:
1. promovarea educației non-formale ca pe o metodă de a stimula dezvoltarea personală și profesională a tinerilor;
2. formarea participanților în vederea planificării, implementării și evaluării activităților ludice în domeniul tineretului;
3. dezvoltarea competențelor participanților în ceea ce privește activitățile cu tineri: a. dezvoltarea cunoștințelor cu privire la metode și practici ludice în lucrul cu tinerii; b. dezvoltarea unor competențe sociale precum: interacțiunea socială, toleranța și respectul față de diversitatea umană și culturală, inițiativa; c. dezvoltarea creativității și capacității de exprimare artistică; d. dezvoltarea comunicării interculturale
4. creșterea calității proiectelor desfășurate în cadrul acțiunii Serviciul european de voluntariat;
5. intensificarea cooperării organizaționale europene prin angajarea în proiecte comune destinate tinerilor.

Cursul internațional de 6 zile la care vor participa 28 de participanți va fi împărțit astfel:
• Ziua 1 – Introduction and Knowing Each Other Day – va fi dedicată întâlnirii participanților și consolidării unei echipe funcționale.
• Ziua 2 – Communication Day – se va concentra în jurul diverselor tipuri și metode ludice de comunicare (verbală și non-verbală).
• Ziua 3 – Cooperation Day – va sublinia prin jocuri de cooperare importanța muncii în echipă.
• Ziua 4 – Inclusion Day – va fi dedicată sensibilizării participanților la beneficiari cu oportunități reduse și va contribui la dezvoltarea unor metode ludice de includere
• Ziua 5 – Action Day va da posibilitatea participanților de a-și pune în aplicare cunoștiințele dobândite și noile metode de lucru cu tinerii prin facilitarea unor activități cu tinerii de la Prison Fellowship, Centrul creștin pentru copiii străzii, situat pe strada Sobarilor, nr. 29, în Cluj-Napoca.
• Ziua 6 – Follow-up and Evaluation Day, va fi dedicată evaluării cursului și găsirii unor soluții viabile pentru realizarea unor proiecte viitoare comune.

Metodele de lucru pe care le vom utiliza în cadrul cursului sunt metode activ-participative și colaborative care stimulează implicarea fiecărui participant în pregătirea, îndeplinirea și evaluarea activității. Câteva exemple în acest sens ar fI: turul galeriei, buzz groups, jocul de rol, dezbaterea, jocuri in și outdoor, simulări, etc.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați:
Centrul de jocuri Mirakolix
Alexandra Șuiaga,
Coordonator programe
Telefon: +40 745 678 389
E-mail: alexandra.suiaga@mirakolix.org
Web: www.mirakolix.org

comunicat_presa_varianta_pdf

This entry was posted in Comunicate de presa, Resurse. Bookmark the permalink.